În luna august, milioane de români vor primi, prin poștă, un plic. Mai exact, deciziile de recalculare a pensiilor în baza Legii nr. 360/2023 vor fi transmise tuturor pensionarilor prin Poşta Română, în intervalul 15 – 31 august 2024.
Anunţul a fost făcut, miercuri, de către Casa Naţională de Pensii Publice.
”Până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023”, precizează instituţia în urma unor informaţii apărute în spaţiul public legate de „scăderea pensiilor”. Potrivit sursei citate, dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiştii din casele teritoriale de pensii, iar dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire.
”Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii, (începând Legea nr.27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010). Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire. Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranşă, iar în cazul diminuării sumele se achită eşalonat”, explică CNPP.
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a subliniat că pensiile ce vor înregistra creșteri majorare sunt cele pentru persoane cu un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani. De asemenea, oficialii țin să precizeze că nimeni nu va fi afectat negativ, nicio pensie nu va fi mai mică decât suma precedentă.
În România, pensia medie este de 2.400 de lei. La 1 septembrie, pensia medie pentru 3.500.000 de pensionari va crește cu 40%. Este vorba de o creștere, medie, cu 1.000 de lei.
Însă, există pensionari care nu se vor bucura de creșteri de pensie. Iar numărul lor nu este mic. În jur de 1.500.000 de pensionari nu vor lua bani în plus la pensie.